JACgUES PAUL L'Eglise et la culture en Occident II. L'eveil ...

JACgUES PAUL
L'Eglise et la culture en Occident
II. L'eveil evangelique et Ies mentalites religieuses
© Presses Universitaires de France
ISBN 2 13 039582 1
CARTE FINAN?AT? DE GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN MINISTERUL CULTURII
Toate drepturile asupra prezentei edi?ii în limba român? sunt rezervate
Editurii Meridiane
JACQUES PAUL


|biserica si cultura î'n occident | |
|secolele IX-XII 1 |5*1 ^M |
|Volumul II | |
|- |0 |
|Trezirea evanghelic? ?i mentalit??ile religioase| |
|^ | |
|Traducere de Elena-Liliana Ionescu | |


EDITURA MERIDIANE 1996

îngerul ie?ind din Soare ?i cele patru Vânturi Apocalipsa lui Beatus
Mijlocul sec. al X-lea New York

Coperta colec?iei: FLOAREA ?U?U1ANU

Cartea a patra

Rena?terea din se al XlHea

colul

are
r ?i al normal? ?i Bisericii at

ecleziastice este
Bisericii nici ^;iitatli simplu victona papal ^ Realitatea este mai suy
ela?ii umane, din colaborare, din bun?voin?? ?i din mtoritate. Situa?ia
papalit??ii apare, în anumite cazuri, >recar?, deoarece eliberarea sa de
sub tutela puterilor aice poate ?? fie repus? neîncetat în discu?ie.
Garan?ia ntregului episcopat este atunci de o importan?? vital?.
Raporturile papalit??ii cu prin?ii ?i cu regii sunt foarte
ariabile. Exist? ciocniri destul de vii ?i perioade mai
alme. Furtunile sunt cel mai adesea de scurt? durat?.
fu se întâmpl? la fel cu împ?ratul. Dup? concordatul de
i Worms, Lotar al III-lea ?i Conrad al III-lea, candida?ii
lericilor la regalitatea Germaniei, între?in raporturi foarte
micale cu Roma. încoronarea lui Frederic Barbarossa
resupune din nou compromisurile insuficient elaborate
i abia înv??ate. în concluzie, perioada scurt? de pace,
intre 1124 ?i 1152, poate s? apar? numai ca o parantez?
il?untrul unei tradi?ii bine stabilite de confrunt?ri vio-
nte. Aceast? colaborare dintre Imperiu ?i Biseric?, care
m?ine ceva exemplar ?i face s? reînvie vechile mituri,
istreaz? o for?? de atrac?ie profund?. Aceast? epoc? pare
L ilustreze împlinirea vechiului ideal care, în aceast?
îrioad?, cap?t? o credibilitate politic? sigur?. Exist?, în
iria roman?, partizani interesa?i sau convin?i de alian?a
i Imperiul. Ace?ti cardinali constituie o partid? ger-
an?. Dimpotriv?, conflictul cu Barbarossa incit? Roma
reînnoade tradi?iile gregoriene ?i leg?turile cu alia?ii de
e negre. Aceste alternative confer? guvern?rii Bisericii
mod nepl?cut o tent? din ce în ce mai politic?.
Aceste evenimente ocup? o parte a activit??ii diploma-
e a curiei romane, în vreme ce problemele strict reli-
>ase sunt numeroase ?i complexe. Aceast? împotmolire
Romei în disputele interna?ionale nu r?mâne f?r?
nsecin?e. Papalitatea î?i pierde progresiv creditul pe
re îl dobândise prin sus?inerea activ? a celor mai
ransigente mi?c?ri reformatoare.
Cu siguran??, reforma pontifical? nu este oprit?. Ea se itinu?, lent ?i
metodic, în toat? cre?tin?tatea. P?trun-rea idealurilor gregoriene este,
cert, faptul esen?ial, ari?ia ordinelor religioase noi este de o
importan?? cu ui special?. Studii, foarte numeroase, au fost con-
sacrate fiec?rei institu?ii. Or, ar fi important s? clarific?m raporturile
pe care le între?in aceste mi?c?ri cu spiritul de reform? ?i principiile
sale. Istoria reînnoirii religioase ar câ?tiga astfel în claritate. Noi
exigen?e apar pe întreg parcursul secolului al Xll-lea. Ele dep??esc cu
mult obiectivele pe care ?i le fixaser? gregorienii ?i implic? progresiv
institu?iile cele mai prestigioase. Mi?carea este rapid?, iar autorit??ile
o pot urm?ri cu greu, atât episcopii cât ?i papa. Dihotomia clasic? dintre
ierarhie ?i inspira?ie, dintre structuri,?i ini?iativ? este pentru un timp
verificat?. O vitalitate strident? ?i clocotitoare nu înceteaz? s? creeze
apari?ia de noi probleme.
Via?a intelectual? îns??i este cuprins? de un suflu puternic de
reînnoire. Se folose?te de mult? vreme termenul de rena?tere pentru
desemnarea acestui fenomen. Se poate accepta acest cuvânt consacrat acum
prin folosire. Toate formele gândirii, ale exprim?rii ?i ale vie?ii
spirituale primesc un nou impuls. Leg?turile acestei activit??i cu restul
istoriei, sociale ?i religioase, nu sunt totdeauna vizibile. Sunt chiar mai
pu?in decât în secolele precedente. Exist?, în acest domeniu, o
independen?? a vie?ii spiritului ce este mult mai mult afirmat?.
Este cert c? reforma pontifical? a contribuit la reducerea raporturilor
stricte pe care spiritualul le avea cu temporalul. Biserica dobânde?te din
acest regim o autonomie mai mare. Intelectualii, care sunt cu to?ii
clerici, câ?tig? acum posibilitatea de a-?i continua, independent,
propriile lor cercet?ri. Din aceast? cauz?, orizontul religios ?i social al
acestor lucr?ri este mai pu?in aparent. Exist? în opera lui Abelard
cercet?ri tehnice care sunt urmarea îndelung reflectat? a elucid?rii
conceptelor. Concluziile nu au în mod obligatoriu o semnifica?ie religioas?
imediat?. Exist? o filozofie în sensul propriu al termenului. Se pot face
acelea?i remarci în leg?tur? cu tratatele de teologie ?i cu operele
spirituale. Interpretarea istoric? se cuvine s? nu fie indiscret?.
Dac? se adaug? c?, în acest secol atât de profund p?truns de reînnoire,
tradi?iile carolingiene nu sunt pierdute toate, din vedere, c? exist?
particularisme locale ?i
ntreaga societate neori determinan ne convingem de dificultatea care cut?
în pu?ine cuvinte o realitate

s?

I

Biserica între reform? si schism?



Moartea lui Calixtus al II-lea nu marcheaz? nici o schimbare de
orientare. Succesorul s?u, Honorius al II-lea, fusese asociat, sub numele
de Lamberto de Ostia, la toate negocierile ce au avut ca rezultat
concordatul de la Worms. Este un reformator moderat, foarte priceput s?
profite dintr-o situa?ie nou?. Innocentiu al II-lea, care îi succede, apare
electorilor s?i, apoi regilor ?i prin?ilor ce îl recunosc în ciuda schismei
lui Anacletus, drept cel mai apt, prin calit??ile sale religioase, s?
continue reforma Bisericii, acum, când au fost înl?turate obstacolele
politice puse în calea acestei întreprinderi. Sfântul Bernard ?i Sfântul
Norbert, care au f?cut atâta pentru cauza sa, îi aduc garan?ia unei
sfin?enii sim?ite deja de locuitori, ?i sprijinul ordinelor religioase,
pline de dinamismul primei lor expansiuni. Alegerea lui Eugeniu al III-lea,
dup? dou? scurte pontificate, confirm? aceast? tendin??, din moment ce,
prin el, un cistercian urc? pe catedra Sfântului Petru.
1
A. PAPALITATE ?I REFORM? EVANGHELIC?

Reforma pare din aceast? cauz? s? treac? de la programul lui Grigore al
Vll-lea ?i al lui Urban al II-lea la vederi mai apropiate de concep?iile
Sfântului Bernard. Papali-

tatea urm?re?te în mod evident mi?carea general? a sensibilit??ii
religioase, nu f?r? dificult??i, deoarece, înainte de sfâr?itul acestei
prime jum?t??i a secolului, numero?i sunt cei care, chiar ?i pân? la cel
mai înalt nivel, r?mân lega?i de cele mai tradi?ionale atitudini. Aceast?
divizare între vechi ?i moderni pare evident? în momentul alegerii lui
Innocentiu al II-lea, ?i contribuie în mare m?sur? la schism?. Victoria
partizanilor lui Innocentiu al II-lea arat? c? papalitatea r?mâne legat? de
spiritul de reform?. Adrian al IV-lea, care fusese abate al congrega?iei
canonicilor de la Saint-Ruf, apar?ine aceleia?i st?ri de spirit. Alexandru
al III-lea, a c?rui alegere este înso?it? de o schism?, este recunoscut
imediat de cister-cieni, chiar în Germania, unde acest gest poate costa
scump1. Aceast? colaborare încrez?toare între cistercieni ?i papalitate
continu? pân? la sfâr?itul secolului ?i chiar dup? aceea. Innocentiu al III-
lea face apel la ei pentru a predica ,în albigens?, sarcin? pentru care
aba?ii nu par a fi prea bine preg?ti?i.

Pe scurt, dac? se ia în considerare istoria Bisericii în secolul al Xll-
lea, influen?a cistercian? este clar? începând cu schisma lui Anacletus din
1130, ?i se adânce?te pe parcursul întregului secol. Ace?ti c?lug?ri par s?
se bucure de cea mai mare considera?ie la sfâr?itul secolului, într-un
moment în care problemele care se pun Bisericii sunt evident foarte
diferite, dac? ar fi s? lu?m în calcul doar dezvoltarea ereziilor. Or, în
aceast? societate a secolului al Xll-lea, pe cale de transformare rapid?,
idealul cistercian, deschiz?tor de drumuri în jurul anilor 1100-l110, este
înc? nou c?tre 1130. înainte de mijlocul secolului, este îns? în întârziere
fa?? de sensibilitatea religioas? ce prevaleaz? în ora?e. Fiind prea
permeabil? modelului cistercian, papalitatea pierde progresiv ini?iativa ?i
conducerea mi?c?rii de reform?. însu?i papa nu pare refractar fa?? de
exigen?ele religioase nou ap?rute. Primirea pe care Alexandru al III-lea o
face unei delega?ii din Vaudois venit? la Conciliul de la Laterano, din
1179